«

»

Dec 08

Ecumenismul – intre imposibil si indezirabil

De curând, şi culminând cu întâlnirea dintre Papa Francisc şi Patriarhul Bartholomeu, a reintrat în discutie un subiect mai vechi, şi anume, ecumenismul.

Ce înseamnǎ ecumenism? Ecumenismul defineşte încercarea de reunificare a celor douǎ biserici creştine: biserica apuseanǎ sau catolicǎ şi biserica rasariteanǎ sau ortodoxǎ.

Deşi multǎ lume ar pǎrea încântatǎ de idee, aceasta este una imposibilǎ, şi în acelaşi timp de nedorit!

Au trecut 960 de ani de la Marea Schismǎ din 1054…960 de ani…aproape un mileniu…Ruptura dintre cele douǎ biserici creştine este iremediabilǎ. Mai mult de jumǎtate din întraga existențǎ a creştinismului ca religie oficialǎ în Europa este marcatǎ de aceastǎ scindare. Şi dacǎ se ține seama şi de faptul cǎ la 1517 cele nouǎzeci şi cinci de teze prinse de uşa catedralei din Wittenburg ale lui Martin Luther au fǎcut ca jumǎtate din lumea catolicǎ europeanǎ sǎ treacǎ la lutheranism în mai putin de un secol, rupându-se definitiv de biserica catolicǎ, atunci concluzia este simplǎ: ruptura de la 1054 este ireversibilǎ.

Mai mult, dupǎ momentul 1054 cele douǎ biserici au evoluat diferit. Deşi doctrina de bazǎ este aceeaşi, cele douǎ biserici sunt mult diferite una fațǎ de cealalatǎ.

Incursiune în trecut…

Dar ce face aceastǎ rupturǎ sǎ fie total ireversibilǎ? Raspunsul nu este unul simplu, el fiind ancorat puternic în istorie şi în cum au evoluat lucrurile. Este necesarǎ întâi de toate o scurtǎ radiografie a ceea ce s-a întamplat dupǎ momentul 1054. Europa a fost împǎrțitǎ timp de aproape un mileniu pe criterii religioase. Istoria Europei este puternic influențatǎ de acest eveniment. Momentul 1054, deşi un moment religios, are puternice fundamente geopolitice în spate. Unul dintre motivele de bazǎ care au stat la originea Marii Schisme poate fi explicat astǎzi uşor ca fiind un motiv geopolitic. Istoria Europei Începe în urmǎ cu circa 7000 de ani dacǎ este sǎ ținem cont de ultimele descoperiri arheologice. Dar aceastǎ istorie este foarte puțin cunoscutǎ şi abia în ultima vreme a intrat în atenția oamenilor de ştiințǎ, a istoricilor şi a cercetǎtorilor datoritǎ descoperirilor arheologice fǎcute (descoperirile arheologice legate de civilizația Cucuteni-Trypillian). Legate de aceste descoperiri sunt multe lucruri de spus dar sunt înca mulți cercetǎtori reticenți sau reținuți în a discuta sau în a aborda acest subiect tocmai pentru cǎ el ar schimba puternic istoria promovatǎ astǎzi. Dar motivul geopolitic îşi are fundamentele istorice într-un moment mai recent, şi anume în perioada imperiului roman şi post imperiului roman. Imperiul roman este de departe cel mai mare imperiu al antichitǎții şi a influențat puternic istoria Europei. Ceea ce este foarte important de reținut este faptul cǎ imperiul roman a fost un imperiu bazat pe dezvoltarea militara mai presus de toate, astfel cǎ multe din elementele definitorii ale imperiului au fost preluate sau asimilate de la civilizațiile cu, care au intrat în contact. Acest aspect a contat puternic în ceea ce avea sǎ urmeze erei post imperiului. Pe durata existenței imperiului, centrul antichitǎții a fost considerat oraşul Roma. Toate drumurile duc la Roma, o veche zicalǎ a acelei perioade explicǎ perfect ceea ce însemna Roma pentru lumea anticǎ. Dar imperiul roman era un imperiu politeist, iar momentul considerat zero (anul 33 en) avea sǎ schimbe lucrurile. Noua religie monoteistǎ, numitǎ creştinismul avea sǎ se rǎspândeascǎ rapid. Netoleratǎ la început, lucrurile aveau sǎ se schimbe odatǎ cu încoronarea Împǎratului Constantin cel Mare. El a adoptat creştinismul ca religie oficialǎ a imperiului iar pentru a cinsti aceastǎ schimbare a fondat pe locul istoricului Bizanț oraşul ce avea sǎ îi poarte numele: Constantinopolul (327 en). Acesta este momentul cheie pentru ceea ce astǎzi se numeşte Marea Schismǎ. Odatǎ cu fondarea Constantinopolului, acesta a devenit noua “Roma”, a doua capitalǎ a unui imperiu aflat în continuǎ schimbare şi sub o presiune tot mai mare atat internǎ cât şi externǎ. În anul 476 are loc un cataclism pentru lumea occidentalǎ: cǎderea Romei şi odatǎ cu aceasta şi implozia imperiului Roman de Apus. Acest cataclism a propulsat Constantinopolul în poziția de noul centru al lumii, o lume care tocmai intra în era medievalǎ. Dar aceastǎ schimbare a polilor de putere ai lumii de atunci a fost şi o schimbare a influențelor culturale. Dacǎ în Roma predomina influența latinǎ, în Constantinopol influența era predominant greceascǎ. Dar momentul 476 nu înseamnǎ doar cǎderea Imperiului Roman de Apus ci şi naşterea celui mai important imperiu medieval: Imperiul Bizantin, având capitala la Constantinopol. În timp ce lumea occidentalǎ se confrunta tot mai puternic cu invaziile barbarilor migratori, cu fǎrâmițarea politico-teritorialǎ, cu tot mai multe încercǎri nereuşite de reunificare într-o perioadǎ numitǎ astǎzi evul mediu timpuriu (sau epoca neagrǎ), Imperiul Bizantin cunoştea un avânt cultural puternic şi o perioadǎ de prosperitate. Aceastǎ diferențǎ dintre est şi vest a dus la o separare culturala a Europei, care ulterior avea sǎ influențeze decisiv scindarea de la 1054. Lumea occidentalǎ reunificatǎ parțial sub imperiul caroligian (Sfântul Imperiu Roman de Apus) îşi cauta identitatea legându-se de vechea Romǎ, cândva centrul puterii şi al lumii. Sub apǎsarea problemelor de ordin economic, şi sub influența tot mai crescutǎ a Papei asupra monarhilor, situația din Sfântul Imperiul Roman de Apus a devenit tot mai incertǎ. Dorința Papei era o reunificare a celor douǎ imperii sub influența Romei. Deşi au existat mai multe divergențe ruptura definitivǎ a avut loc în anul 1054 atunci când Papa Leon al IX-lea şi Patriarhul Mihail I Cerularie s-au excomunicat reciproc. Poate cel mai important motiv care a dus la Marea Schismǎ a fost lupta pentru supremație în interiorul lumii creştine, luptǎ care s-a dat între Roma şi Constantinopol. Dupǎ rupturǎ, bisericile au evoluat diferit, biserica catolicǎ fiind de influențǎ latin-occidentalǎ iar cea ortodoxǎ fiind de influențǎ greacǎ-orientalǎ. Aceastǎ evoluție a definit Europa ultimilor 1000 de ani.

Ipotetic vorbind, în cazul unei reunificǎri a celor douǎ biserici ar apǎrea diferențe şi s-ar ridica întrebǎri care ar duce la o situație cel puțin similarǎ cu cea din 1054. Cine ar fi noul lider al acestei biserici unificate? Ce calendar se acceptǎ? Cum se decide asupra sǎrbǎtorilor de Sfinți (existând mari diferențe între Sfinții bisericii ortodoxe şi cei ai bisericii catolice) ? Cum se soluționeazǎ diferențele între canoane ? Doar câteva dintre întrebǎrile ce par simple la o primǎ vedere dar care în realitate nu au un rǎspuns.

Şi sǎ nu uitǎm de faptul cǎ istoria este astǎzi scrisǎ astfel şi datoritǎ unor evenimente în care diferențele dintre cele douǎ biserici au fost poate importante. Oare cum ar fi arǎtat istoria astǎzi dacǎ Ştefan cel Mare ar fi primit ajutorul cerut în lupta contra otomanilor ? Oare ce s-ar fi întâmplat dacǎ Marele Mihai ar fi primit întǎririle cerute dupǎ cucerirea Adrianopolului ? (în condițiile în care armata otomanǎ era mobilizatǎ pentru o campanie în Persia, Constantinopolul era o țintǎ destul de vulnerabilǎ). Chiar şi istoria cruciadelor ar fi fost altfel scrisǎ cu siguranțǎ…Şi exemplele pot fi multe.

De ce nu este însǎ ecumenisul bun pentru România ?

România este prin tradiție un stat ortodox. Suntem definiți cultural ca popor de cǎtre religia ortodoxǎ. Pentru România moştenirea ortodoxǎ înseamnǎ moştenirea bizantinǎ. Grecii au Sfântul Munte Athos, ruşii au bisericile ale cǎror cupole sunt aurite, iar românii…românii au mǎnǎstirile de lemn din Maramureş… unicate în lume, românii au mǎnǎstirile ctitorite de marele domnitor Ştefan, românii îl au pe marele martir Brâncoveanu, şi lista poate continua. Suntem prin definiție un popor ortodox. Un popor care a rezistat Înaltei Porți într-o perioadǎ în care toți vecinii deveneau paşalâcuri….rând pe rând, Sofia, Belgrad şi Budapesta cǎdeau în mâinile otomanilor care reuşeau sǎ asedieze Viena, în timp ce înaintaşii noştri, deşi divizați erau mai uniți ca niciodatǎ.

România este un stat a cǎrei identitate culturalǎ a fost pǎstratǎ în vremuri de prigoanǎ tocmai pentru cǎ biserica ortodoxǎ a reprezentat uneori ultimul bastion de rezistențǎ. A încerca acum o uniune a bisericilor este ca şi cum s-ar încerca reinventarea roții.

Douǎ lucruri nu pot fi schimbate de cǎtre oameni…etnia şi religia. Religia este un dar pe care fiecare dintre noi îl primim la naştere de la parinți. Metaforic, poporul român este un popor ai carui parinți au fost ortodocşi, iar acest lucru nu poate fi schimbat.


Ne întâlnim în prezent cu…viitorul trecutului. (Arsenie Boca)

Leave a Reply