«

»

Aug 15

Extrema dreapta – ideologia secolului XXI

O noua ideologie capata amploare in Europa si ar putea reprezenta “renasterea continentului adormit”.

 

De-a lungul istoriei, fiecare secol a fost marcat de un eveniment important. Aparitia unei noi ideologii sau a unei doctrine a reprezentat deasemenea un eveniment important sau marcant in istorie. Debutul secolului XX a fost marcat de aparitia si dezvoltarea comunismului (ideologie inspirata din ideile lui Karl Marx), ideologie ce avea sa se opuna mai intai fascismului si nazismului (cu mentiunea ca nazismul este o forma de fascism aparuta in Germania anilor 1920), iar mai apoi, incepand cu a doua jumatate a secolului XX, capitalismului.

Secolul XXI a debutat in forta, cu asa zisele atentate de la 11 septembrie 2001, iar mai apoi cu interventia fortelor aliate in Afganistan si Irak. Din punct de vedere al relatiilor internationale, asistam la o trecere (sau mai corect spus – am asistat) de la unipolarism la multipolarism. Statele Unite ale Americii au pierdut titulatura de lider al lumii moderne (Economic – SUA a fost depasita de UE, este pe cale de a fi depasita de China, iar datoria publica externa este de peste 6 ori mai mare decat volumul PIB-ului – SUA are o datorie publica de peste 100.000 de miliarde de dolari !).

Dar, cel mai important, lasand la o parte diferitele evenimente care au avut sau au loc in lume, este ascensiunea ideologiei de extrema dreapta (extrema dreapta este perceputa gresit astazi de foarte multa lume; este un curent nationalist dus la extrem, si are ca sursa de inspiratie unele idei fasciste – ultra-nationalism). O situatie similara a avut loc si in secolul XX, o data cu aparitia si ascensiunea puternica a fascismului si a nazismului. Ambele sunt considerate ideologii de extrema dreapta, cu mentiunea ca nazismul este o forma de fascism aparuta in Germania.

Dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, si infrangerea Germaniei naziste, extrema dreapta a fost cenzurata si interzisa. Cu toate acestea, au aparut o multime de grupari “underground” ce sustineau aceasta ideologie (neonazism – cum a devenit ea cunoscuta), si chiar si o serie de curente culturale ce simpatizau sau acceptau teorii ale extremei dreapta (skinheads, grupari ultras). Dupa prabusirea comunismului din anul 1989, aceasta doctrina a “iesit la lumina”. Ca un paradox, Rusia – mostenitoarea de drept a URSS-ului, este astazi “gazda” celor mai multe, puternice si importante grupari de extrema dreapta din lume. Aceste grupari, si sustinatorii lor, au format partide politice si incep sa fie tot mai bine reprezentate in parlamentele a tot mai multor state. Este important de mentionat, ca aceasta ideologie este foarte prezenta in special in statele europene. Primele semne ale avantului extremei dreapta pe continentul european au aparut inca din anii 1990, cand in Austria partidul de extrema dreapta – FPO a inceput sa capete popularitate. In anii 2000, acest partid a intrat in coalitie cu Partidul Socialist Democrat pentru a forma o majoritate parlamentara si un guvern. Tot Austria a avut si un presedinte ce a avut legaturi cu nazistii in timpul celui de-al doilea razboi mondial - Kurt Josef Waldheim. Dupa anii 2000, in statele europene au inceput sa devina tot mai populare partidele politice de extrema dreapta. Pe fondul recesiunii economice din 2008-2010, aceste partide au inceput sa castige tot mai multa popularitate. Astfel, in Suedia Partidul Democraţilor (SD, extrema dreaptă) a obţinut 5,7% din voturi, adică 20 de deputaţi în Parlament (Riksdag), care este unicameral.

În Europa, apare, deci, o nouă manieră de a face politică. În urmă cu un deceniu, extremiştii încă erau ţinuţi la distanţă, ei mulţumindu-se să defileze în cadrul unor manifestaţii. Acum, sunt o forţă parlamentară care începe să influenţeze limbajul şi comportamentul altor partide. Politica binară, divizată între o dreaptă creştin-democrată şi o social-democraţie de stânga, cu puţin spaţiu pentru partidele liberale clasice, nu mai există

La scară europeană, nu e vorba de un episod singular. In prima parte a anului 2010, alte partide, apreciate naţionaliste şi chiar xenofobe, din Olanda (PVV) şi Ungaria (Jobbik) obţinuseră succese importante în alegerile legislative din aceste ţări. Jobbik, deşi nu a reuşit să devină a doua formaţiune politică din Ungaria, cu cele 16,7% din voturi obţinute (46 de deputaţi) a stabilit un nou record pentru un partid de extremă dreaptă în cazul unor alegeri de importanţă naţională. Atunci, numeroşi analişti au sperat ca aceste rezultate să fie singulare, dar n-a fost să fie aşa, după ce, în iunie 2010, în Olanda, ţară cu o economie solidă, Partidul Libertăţii (PVV), al islamofobului Geert Wilders, a devenit a treia formaţiune politică din ţară, el obţinând 17% din voturi, 24 de parlamentari. Un alt succes electoral al extremei drepte s-a consemnat şi în Austria, ţară în care FRO, condus de Heinz Christian Strache, a ajuns la 27% la alegerile municipale din Viena, din octombrie. Dar cele mai importante episoade se consemnează în Italia şi Danemarca, unde extrema dreaptă nu numai că se află în Parlament, ci face parte şi din coaliţiile aflate la guvernare. Extrema dreaptă este reprezentată în parlamentele Danemarcei, Austriei, Slovaciei, Letoniei şi Bulgariei. Mai trebuie semnalat că, la alegerile paneuropene din iunie 2009, extrema dreaptă a realizat un procent de două cifre în şapte dintre statele UE – Olanda, Belgia, Danemarca, Ungaria, Austria, Bulgaria şi Italia – şi scoruri între 5 şi 10% în Finlanda, Grecia, Franţa, Marea Britanie şi Slovacia etc. După succesele din anii ‘80, extrema dreaptă a dovedit că este o forţă politică semnificativă la scenă europeană. Criza economică ce loveşte Europa explică doar parţial acest avânt. Multiculturalismul şi, îndeosebi, islamul sunt adesea ţintele acestor mişcări. Ca urmare, UE a încercat să-şi apere valorile pe care se bazează, dar are puţine mijloace s-o facă în mod eficient. A fost mai mult decât elocvent eşecul sancţiunilor împotriva Austriei, după ce partidul lui Jorg Haider intrase în guvern. Pe urmă, când extrema dreaptă nu este la putere, temele sale de bătaie sunt preluate de partidele dreptei tradiţionale. Aşa au făcut Nicolas Sarkozy, în Franţa, şi mai ales Viktor Orban, în Ungaria, iar succesul obţinut o dovedeşte din plin.

În Europa de Est partidele de extremă-dreapta nu au nicio ezitare să exploateze “rănile istorice”, iar ostilitatea faţă de minorităţile etnice continuă să fie prezentă. Exemple în acest sens sunt derivele împotriva tiganilor ale ungurului Gabor Vona, liderul Jobbik, şi ale bulgarului Volen Siderov, liderul Ataka.

În cursul alegerilor europene din iunie 2009, extrema-dreaptă a depăşit cinci la sută din voturi în 13 din cele 27 state UE – Olanda, Belgia, Danemarca, Ungaria, Austria, Bulgaria, Italia, Finlanda, România, Grecia, Franţa, Marea Britanie şi Slovacia.

In Italia, formaţiunea xenofobă Liga Nordului este principalul aliat al premierului Silvio Berlusconi. Extrema-dreaptă susţine guvernele minoritare în Olanda şi Danemarca. Uniunea Democratică de Centru din Elveţia şi-a consolidat poziţia câştigând referendumul “antiminarete” în 2009 şi cel pentru expulzarea infractorilor străini în 2010.

Extrema dreapta este asadar intr-o ascensiune puternica pe continentul european, si are sanse foarte mari de a deveni ideologia marcanta a secolului XXI. Exista o serie de similitudini cu situatia din anii ’30. Atunci, fascismul si nazismul au luat amploare in state precum Italia si Germania, tocmai pe fondul unei recesiuni economice (1929-1933), dar si al foarte bunei exploatari a situatiilor tensionate din statele respective. Personaje ca Adolf Hitler sau Benito Mussolini au devenit rapid foarte carismatici, tocmai prin exploatarea unui subiect sensibil – nationalismul.

Astazi, Europa simte o oarecare frustrare fata de pozitia actuala, iar spiritul nationalism la nivel local poate fi mult mai usor “reaprins”.

 

 

Bogdan Dragomir  -  18/07/2011 18:08:00

Leave a Reply