«

»

Aug 15

Gazpromul – principala arma a Rusiei secolului XXI

Rusia a avut mereu o mentalitate de mare putere si aspiratii inalte. Chiar daca imediat dupa prabusirea Imperiului Sovietic in 1991, Rusia a intrat intr-un con de umbra, astazi ea tinde sa redevina la stralucirea si la forta de alta data. Principalul element al revirimentului Rusiei este potentialul energetic urias pe care il detine, iar varful de lance este chiar Gazpromul. Gazpromul este cea mai mare corporatie a Rusiei, cel mai mare producator si exportator mondial de gaze naturale si nu in ultimul rand, cea mai eficienta arma a Rusiei moderne.

 

Desi dupa prabusirea URSS in 1991 au fost multi „intreprinzatori” care au incercat sa profite de situatia neclara din Rusia acelor zile, niciunul dintre ei nu a reusit sa preia controlul asupra Gazpromului, care a ramas sub control majoritar de stat. Prin Gazprom, Putin a inceput dupa anul 2000 reconstructia Rusiei. Desi s-a incercat de multe ori preluarea Gazprom de catre afaceristi privati, doua personaje au reusit sa impiedice privatizarea Gazpromului; este vorba de Victor Stepanovici Cernomirdin(fost ministru al industriei gazelor din URSS) si de Viaceslav Seremet. Astazi, Gazpromul este cea mai mare corporatie ruseasca, este una dintre cele mai mari corporatii de pe planeta si cel mai mare producator si exportator de gaze naturale de pe planeta. Totodata, Gazpromul detine cele mai mari rezerve de gaze naturale, estimate la peste 34% din rezervele mondiale (unele statistici arata chiar peste 50%).

Spuneam ca prin Gazprom, Putin a inceput reconstructia Rusiei. Aflat sub control majoritar de stat (51,5% din actiuni), Gazpromul este o corporatie transnationala de stat. A fost si este folosit perfect ca o arma de catre Putin in ceea ce astazi este numit razboiul gazelor.

Cateva situatii in care Gazpromul a fost folosit ca o arma politica:

-                          2004, in urma revolutiei portocalii din Ucraina, Gazpromul a majorat preturile la gaze pentru aceasta tara cu peste 300% si a anulat orice subventie acordata acestui stat.

-                          A cumparat 51% din Beltransgaz folosindu-se de presiunea pretului.

-                          A incheiat contracte de exclusivitate prin care achizitioneaza toata cantitatea de gaze exportata de statele din CSI (Kazahstan si Turkemistan)

-                          Controleaza 51% din RusUkrEnergo, societate ce controleaza transportul si tranzitul gazelor prin conductele ucrainiene.

Astazi Gazpromul si-a diversificat domeniile de activitate, pe langa exploatarea si transportul gazelor din Rusia, are investitii in diverse domenii precum petrol (detine Sibneft – societate ce a fost preluata intr-un mod ilicit de catre investitori rusi imediat dupa prabusirea URSS-ului, si care a fost preluata de catre Gazprom in urma unor presiuni, Caspian Oil Company, Druzhba), sport (detine cluburile de fotbal Zenit Sankt Petersburg, Shalke 04 si Steaua Rosie Belgrad), industria gazelor (Archimgaz, ArmRosGazprom, AVTOGAZ, Beltransgaz, Ditangaz, Daltransgaz, Europol Gaz, Gazflot, Gazmash, Gaz-Oil, Gaasum Oy, KazRosGaz, Eesti Gaas, Gastransit), bancar (Gazprombank, Gazprom Finance BV, Gazprom Energoholding), media (Gazprom Media), industrie (Gazpromavia), si in acelasi timp are participatii la diverse companii sau in diverse activitati. Totodata, Gazpromul a incheiat parteneriate cu diverse state, prin care a cumparat sau a achizitionat drepturi de exploatare asupra unor zacaminte de gaze sau petrol in state ca Venezuela, Bolivia, Libia, Algeria, India, Vietnam, Kazahstan, Kirghistan, Uzbekistan, la care se adauga cele din Rusia.

In prezent, presedintele Gazprom este Alexei Miller, un bun prieten al domnului Putin, si totodata un fost coleg.

 

Viziunea americana vs indicatorii economici

Desi este perceputa de SUA ca fiind o corporatie corupta si ineficienta, Gazpromul inregistreaza cele mai mari profituri, aflate in continua crestere, iar valoarea capitalizata este tot mai mare. Kremlinul isi doreste ca Gazpromul sa transforme Rusia din nou intr-o superputere, iar directorii au visat sa conduca cea mai valoroasa companie din lume, dar documentele publicate de WikiLeaks arata ca gigantul rus este haotic si corupt in opinia diplomatilor americani. Intr-o intalnire cu diplomatii americani, oficialii Gazprom au declarat ca scopul companiei este sa ofere gaze la preturi acceptabile populatiei, sa isi indeplineasca obligatiile sociale, dar si sa aiba un control cat mai mare asupra resurselor energetice ale lumii. Potrivit unui raport transmis la Washington, un oficial Gazprom isi descrie compania ca fiind un monopol socialist. Concluzia americanilor este ca gigantul rus este asa cum ne putem imagina un monopol de stat care sta pe o avere imensa: ineficient, condus de interese politice si corupt. Diplomatii americani adauga ca Gazprom este departe de obiectivul sau de a deveni compania cu cea mai mare valoare din lume, iar valorarea societatii pe piata, productia si vanzarile s-au prabusit de la inceputul crizei economice.
Presedintele Alexei Miller spunea in 2008 ca valoarea companiei sale va ajunge la 1 trilion de dolari in viitorul apropiat, dar de atunci a inceput sa piarda 75 de miliarde de dolari in fiecare an. Motivul pentru care rusii au inceput sa aiba probleme nu este doar criza economica, ci scaderea cererii de gaz in Europa.

Cu toate acestea, Gazprom-ul este cel mai mare producator de gaze naturale din lume, si a raportat in 2010 un profit net de 35 miliarde de dolari (25 miliarde euro), mai mare cu 24% fata de nivelul din anul precedent. Profitul net a fost de 968,6 miliarde ruble (35,2 miliarde dolari), unul dintre cele mai mari profituri anuale din istoria corporatista a Rusiei. Gazprom sustine ca majorarea profitului a venit pe fondul unei cresteri a vanzarilor, dar si datorita unei majorari a pretului mediu pentru piata interna de gaze si o crestere a rublei rusesti. Totodata, veniturile companiei au crescut cu 19%, de la nivelul de 20,9 miliarde de euro in 2009 la aproximativ 25 miliarde de euro in 2010. Vanzarile per total au atins 89,2 miliarde euro, in crestere cu 20% fata de valoarea de 74,16 miliarde euro in 2009.

Exporturile catre pietele din Europa, grav lovite de criza economica, au crescut cu peste 19% in al patrulea trimestru, in timp ce cererea din Rusia a fost sustinuta de revenirea economiei si de iarna foarte rece. Anul trecut, pretul mediu al gazului vandut de Gazprom in Europa a scazut la 287,5 dolari/1.000 mc, fata de 407,4 dolari in 2008, potrivit Gazprom. Compania vinde gaz statelor europene pe baza unor contracte pe termen lung legate de pretul petrolului, dar a acceptat sa-si adapteze politica de pret in prima parte a acestui an, in functie de cotatia spot. Gaprom vrea sa furnizeze 32% din necesarul de gaz al Europei in 2020, fata de circa 25% in prezent.

Principalele proiecte de gazoducte in Europa

-Gazoductul North Stream va lega Rusia de Germania, pe sub Marea Baltică, urmează să fie dat în folosinţă în 2011, având o capacitate de 51 de miliarde de metri cubi degaze naturale anual.

-South Stream (dezvoltat de grupul rus Gazprom şi cel italian Eni) va avea o lungime de circa 900 de kilometri şi va trece pe sub Marea Neagră, din Novorosisk până la Varna, în Bulgaria. Gazoductul va avea o capacitate de 31 de miliarde de metri cubi pe an, cu posibilitatea extinderii la 63 de miliarde de metru cubi pe an, şi este considerat rivalul proiectului Nabucco, în care este implicată şi România. Primele livrări sunt estimate pentru sfârşitul anului 2015.

-Proiectul european Nabucco, evaluat la 7,9 miliarde de euro, prevede construirea unui gazoduct cu o capacitate anuală de 31 de miliarde de metri cubi. Obiectivul gazoductului este facilitarea importului direct de gaze naturale din regiunea Caspică şi Asia Centrală, pe ruta Turcia – Bulgaria – România – Ungaria – Austria. România participă la proiect prin intermediul Transgaz, alături de grupul austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom, de MOL Ungaria, Bulgargaz Bulgaria, BOTAS Turcia şi RWE Germania. Primele livrări ar urma să fie efectuate în 2014.

- România pregăteşte încă un proiect în domeniul furnizării gazelor naturale. Proiectul Azerbaidjan Georgia Romania Interconnection (AGRI), cunoscut şi sub numele de White Stream 2, prevede construirea unor terminale de gaze naturale lichefiate în portul Constanţa, gazoductul urmând să fie alimentat de Azerbaidjan. Mai departe, gazele vor tranzita Georgia către România, de unde vor fi livrate către Uniunea Europeană.

Principalele proiecte de gazoducte ale Rusiei

Northstream

Proiectul este unul controversat in special din cauza posibilelor daune de mediu pe care le-ar putea provoca, in contextul in care urmeaza sa treaca pe sub Marea Baltica.
Gazprom detine 51% din Nord Stream, gazoduct care va face legatura intre Rusia, din portul Vyborg, si Europa Apuseana, prin portul german Greifswald.
Reteaua actuala de transport de gaze care face legatura intre Rusia si Europa de Vest traverseaza tari precum Belarus, Ucraina, Moldova sau Romania.
Rusia asigura aproximativ 30% din consumul de gaze al Europei.

South Stream

South Stream este un gazoduct dezvoltat de Gazprom şi grupul italian Eni, vizează transportul de gaze spre Europa pe sub Marea Neagră şi prin intermediul Bulgariei. Gazoductul, care urmează să fie finalizat în 2015, va avea o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi de gaze pe an. Experţii îl consideră un proiect concurent gazoductului european Nabucco (8 miliarde de euro) care va alimenta pieţele din Europa cu gaze naturale din regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu. Lungimea tronsonului pe sub Marea Neagra este de 900 de kilometri, la adancimea maxima de 2000 de metri. Partea terestra este impartita in doua ramuri: una sudica, ce ar urma sa treaca prin Grecia si sa ajunga in Italia, si una nordica, ce ar urma sa treaca prin Serbia si Ungaria si ar ajunge in Austria.

Gazpromul – gigantul energetic

Strategia Rusiei este foarte bine gandita pe termen lung, iar rezultatele incep usor usor sa fie vizibile. Rusia stie sa profite la maxim de situatiile internationale (ex: dezastre naturale, conflicte, situatii politice tensionate), stie sa isi creeze situatii favorabile atunci cand este cazul, si mereu cauta sa negocieze de pe o pozitie de forta. Prin „cea mai eficienta arma a ei”, Rusia stie sa isi impuna pozitia de forta, si cauta sa se implice in toate proiectele ce presupun gazoducte, oleoducte sau facilitati de exploatare/transport/etc (Trieste-Constanta, Craiova-Pancevo – Gazpromul detine o rafinarie la Pancevo – Serbia, care va fi pe ruta conductei si ar putea folosi oleoductul pentru transportul titeiului din Rusia in Serbia prin Romania. ). Prin Gazprom, Rusia si-a asigurat monopol total in zona CSI (ex: desi este cel mai mare detinator de rezerve de gaz, Rusia este si unul din marii importatori de gaze – importa din statele CSI, in special din Turkemistan si Kazahstan, pentru a vinde mai apoi catre Europa la preturile stabilite de Gazprom). A stiut sa gestioneze perfect situatiile tensionate din statele inca aflate in sfera de influenta a Rusiei (in urma revolutiei portocalii din Ucraina, Gazpromul a suspendat orice avantaje financiare oferea acestui stat, si mai mult, a sistat livrarile de gaz pe 31 decembrie 2006, 2007 si 2009, pe motiv ca „pretul gazelor s-a majorat”,asigurandu-se astfel ca, intr-un final, revolutia portocalie va esua (ceea ce s-a si intamplat), iar Ucraina este acum „inapoi la rusi” ; in momentul in care Gazpromul a dorit sa preia Beltransgaz, si s-a ajuns la o situatie politica mai tensionata, cresterea pretului si suspendarea unor avantaje financiare, cumulate cu sistarea livrarilor de gaze au facut ca Belarusul sa accepte imediat oferta de cedare a 51% din actiunile acestei companii).

Gazpromul este un „stat in stat”, un colos gestionat foarte bine de catre statul rus, si indiferent de cum este perceput de catre lumea occidentala, Gazpromul reuseste sa isi indeplineasca obiectivele pe care Rusia si le-a propus. Gazpromul este o viziune capitalista specifica Rusiei, care a invatat di ngreselile trecutului. Spre deosebire de perioada sovietica, in care „hiperbolizarea” rezultatelor era „vitala”, astazi strategia presupune discretie maxima si folosirea oricarui „element surpriza” ce este disponibil. Un alt element interesant, Gazpromul este simbolul capitalismului modern – o corporatie transnationala, prezenta pe mai multe piete, dar care insa nu se supune regulilor pietei, ci mai degraba, „scrie regulile”. Gazpromul vinde la „pretul pietei” in contextul in care Gazpromul este piata!

 

Exista alternative pentru Europa?

Rusia detine cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume. Prin strategia ei, doreste sa mentina Europa dependenta de importuzile de gaze de la Gazprom. Exista oare alternative? Si daca da, care sunt acestea? Si cat de fiabile?

Coridorul Sudic include mai multe proiecte de constructie a unor gazoducte, ca Nabucco, Interconectorul Turcia-Grecia-Italia (ITGI), White Stream si TAP (Trans Adriatic Pipeline). ITGI este dezvoltat de companiile Edison si Depa, iar TAP de Statoil si Elektrizitaets-Gesellschaft. In urmatoarele luni, Azerbaidjanul va decide care din aceste proiecte va avea prioritate. Proiectul White Stream vizeaza transportul de gaze catre Europa prin Georgia, Marea Neagra si Ucraina. La acest gazoduct ar putea fi conectata si Romania. Proiectul Nabucco, care va costa circa 8 miliarde euro, este dezvoltat de un consortiu format din companiile Transgaz Medias, OMV (Austria), Bulgargaz (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) si RWE (Germania). Gazoductul ar urma sa transporte catre Europa gaze naturale extrase din regiunea Caspica, prin Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria.

Iranul este o alternativa importanta, din punct de vedere al resurselor energetice.
In timp ce Occidentul incearca sa obtina de la iranieni petrol - acest stat fiind al patrulea producator de petrol din lume – in privinta zacamintelor de gaze naturale, acestia sunt pe locul doi in lume, dupa Rusia.
Daca Vestul se plictiseste – sa zicem – de cumparat gaze din Rusia, nu prea poate sa ridice teava si sa o traga in Africa de Nord. Inflexibilitatea metodelor de transport al gazelor naturale este un mare avantaj pentru Iran, care furnizeaza astfel de zacaminte tuturor celor sapte vecini ai sai, cu exceptia Afganistanului. Deci nu numai ca Iranul este un punct de transport important pentru energia destinata Asiei Centrale, dar asigura gaze naturale si pentru Europa sau Sudul Asiei. In iunie 2010, Iranul si Pakistanul au semnat un contract pentru conectarea unei retele de transport care ar putea sa transporte pana la 21,5 milioane de metri cubi de gaz zilnic. Ambele state spera sa extinda reteaua de transport pana in India sau China, avand in vedere ca ar putea strange astfel milioane de dolari din taxele de tranzit. Daca acest lucru se va intampla, Iranul va deveni o super-putere economica si se va bucura de protectia diplomatica a trei giganti ai Asiei.
Pe de alta parte, daca India refuza sa accepte extinderea gazoductului Iran-Pakistan pe teritoriul sau, Teheranul are o alternativa la fel de viabila: statul Oman. In 2008, Iranul si Omanul au semnat un acord pentru dezvoltarea zonei costiere, deci legaturile sunt deja suficient de stranse pentru un acord de amploare. Nu mai putin importanta pentru Iran este piata europeana. Aici, Teheranul incearca sa se impuna ca o alternativa la Rusia – tara care furnizeaza o patrime din gazele naturale ale Europei. Uniunea Europeana inca mai are proaspata in minte situatia din urma cu cinci ani, cand un conflict intre Rusia si Ucraina a intrerupt alimentarea cu gaze naturale a Poloniei si Ungariei. De atunci, Europa incearca sa gaseasca un “plan B” pentru aprovizionarea cu gaze naturale. Printre primele optiuni se afla Nabucco, un gazoduct care ar aduce gaze din Marea Caspica in inima Europei, prin Turcia, Bulgaria, Romania si Ungaria. Practic, Teheranul vrea sa se asigure ca va fi inclus in orice coridor de transport ar alege Uniunea Europeana. Pentru asta, are nevoie sa se integreze in retelele de transport ale vecinilor sai importanti: Azerbaidjan, Siria, Turcia si Turkmenistan. Primul pas a fost facut.

 

 

Bogdan Dragomir  -  18/07/2011 12:03:00

Leave a Reply